Friday, October 7, 2011

Thin / Subţire - Lili Mercioiu



Universitatea Naţională de Arte vă invită marţi, 11 octombrie, ora 13:00 la vernisajul expoziţiei artistei Lili Mercioiu

Vernisajul va avea loc la UNAgaleria (Str. General Budişteanu nr. 10)
Expoziţia va fi deschisă în perioada 11 -26 octombrie 2011

Prezintă criticul de artă Ileana Pintilie Teleagă





Expoziţia Thin/Subţire (preia titlul uneia dinte lucrările expuse), oferă o privire analitică subiectivă, asupra unei lumi şablonizate, construită sub presiunea lui trebuie (trebuie să ai ceva de spus, trebuie fii convingător, trebuie să captezi atenţia, să atragi, să seduci etc.); se construieşte pe strategii, teorii, premeditări; dar şi o privire asupra unei lumi la fel de concretă chiar dacă mai puţin la vedere – cea a unor structuri interne corpului uman.
Un discurs constituit din contradicţii, din semne de întrebare şi ezitări, căutări de sine şi căutări de sens, pare că este un discurs îndepărtat de ceea ce este stringent, imperios necesar climatului (artistic românesc) actual.
Cu toate astea, nu doresc decât să ofer semnele mele de întrebare, ca o întâmpinare a altor posibile semne...
Liliana Mercioiu Popa

Friday, September 16, 2011

NEW G(O)ODS!

Premiile naţionale ceheşti pentru studenţii la design 2010
BEST OF YOUNG CZECH DESIGN

20 septembrie – 7 octombrie / UNAgaleria
vernisaj 20 septembrie / 18h00 / UNAgaleria / Str. G-ral Budi
şteanu 10, Bucureşti

 

În perioada 20 septembrie – 7 octombrie 2011 va avea loc în Bucureşti, la UNAgaleria, evenimentul ‘New G(o)ods 2010!’, organizat de Centrul Ceh.

‘New G(o)ods!’ prezintă lucrările unei noi şi promiţătoare generaţii de designeri cehi – câştigătorii Premiilor Naţionale Ceheşti pentru Studenţii la Design din 2010. Cu nişte concepte jucăuşe şi o estetică unică, studenţii şcolilor ceheşti de arhitectură, design industrial, design grafic şi design vestimentar oferă atât soluţii pentru problemele mediului, cât şi pentru o populaţie pe cale de îmbătrânire. Vizitatorii vor avea şansa de a vedea şi prototipul unic denumit “Tvor”, desemnat marele caştigător al Premiilor Naţionale, ce reprezintă o lampă inteligentă care găseşte întotdeauna cel mai întunecat loc dintr-o cameră şi îl luminează. Dacă nu mai aveţi răbdare până la vernisaj, îl puteţi vedea pe Tvor aici:


http://www.youtube.com/watch?v=3HSSSPdw4Bg&feature=channel_video_title 


După deschidere sunteţi invitaţi să luaţi parte la o discuţie informală despre statutul designului contemporan cehesc şi românesc, continuitatea şi dialectica cu trecutul, şi rolul şcolii de design din cele două ţări.

Participanţi la discuţie:
Mirela Duculescu (critic şi istoric de artă)
Dinu Dumbrăvician (designer şi lector Universitatea Naţională de Arte)
Lenka Žižková (arhitect şi curator al expoziţiei)


Organizator: Centrul Ceh / Parteneri: Design Cabinet.cz, National Award for Student Design, Staropramen, UNArte / parteneri media: modernism, hipmag, feeder.ro, zeppelin, port.ro, neaparat.ro, alternativ, 24FUN, metropotam.ro
---------------------------------------------------------------------------
PR, Event Manager Centrul Ceh Bucuresti
Veronica Angelescu
.....................................
tel: +40 724352927
e-mail: angelescu@czech.cz
Centrul Ceh Bucuresti str. Ion Ghica nr 11, sector 3
www.czech-it.ro
--
UNAgaleria
Str. Budisteanu 10
Bucuresti 1, Romania
unagaleria@gmail.com
Tel: +40 21 3168864
 

Monday, May 30, 2011

Love Story

Adela EDU



Vernisaj: 8 iunie 2011, ora 18:00

“Am observat in trecerea  mea  prin medii familiare, lucruri socante; prin medii necunoscute , lucruri “ale mele”. Am simtit nevoia  sa le asimilez in ceea ce fac, in lucrarile mele, concret, folosindu-le ca suporturi , lipindu-le pe suporturi, desenandu-le sau notandu-le sub forma de cuvinte.

Love story pentru ca mi-am dat seama ca in experientele mele (creative) iubirea e intotdeauna  determinanta, fie prin prezenta fie prin absenta.

Love story pentru ca aceste imagini sunt reflectari ale unor trairi afective marcante pentru mine, ele sunt  cadre mai mult sau mai putin  reusite din filmul meu interior, singura sansa de exorcizare a emotiilor reprimate, singurul mod in care am stiut sa le aduc un omagiu.”

Expozitia va fi deschisa in perioada 8 -17 iunie 2011 si va fi inclusa in circuitul expozitional al evenimentului Noaptea Galeriilor din data de 10 iunie.

Congresul I al Institutiilor Spectrale

3-4 iunie 2011
UNAgaleria, Bucuresti 

Aparut din initiativa Muzeului Orb, Congresul I este primul dintr-o serie de evenimente dedicate reunirii, analizei si redefinirii institutiilor spectrale de tot felul. Institutia Spectrala este platforma conceptuala in perimetrul careia se intalnesc diverse institutii în curs de legitimare ocupand un spatiu hibrid intre autoritate, arta contemporana, institutionalizare si producere de discurs public.
Participanti individuali: Matei Demetrescu, Simina Neagu, Corina Lucia Apostol, Irina Costache si
Institutii participante (reprezentanti): Muzeul Orb (Veda Popovici), Kunsthalle Batistei (Claudiu Cobilanschi), PARApoliţia (Arnold Schlachter), Biroul de Cercetari Melodramatice (Irina Gheorghe si Alina Popa), Departamentul pentru Arta in Spatiul Public (Raluca Voinea, E-cart.ro),  Candidatul la Presedintie, MAMA – Muzeul Artei Modeste de Apartament (Luiza Alecsandru).
Va asteptam vineri incepand cu ora 11, la UNAgaleria, str. Budisteanu 10 si sambata de la aceeasi ora la Congresul I. Un program detaliat gasiti în attachment.


Prezentarile vor avea loc intre orele 11:00 si 16:00.

Parteneri:
GALERIA DE ARTA CONTEMPORANA A MUZEULUI BRUKENTHAL SIBIU
                         UNIVERSITATEA NATIONALA DE ARTE BUCURESTI

Monday, April 11, 2011

CAVERNE























Universitatea Nationala de Arte va invita luni, 11 aprilie 2011 ora 17:30 la  
UNAgaleria (Str. Budisteanu 10) la prezentarea proiectului

CAVERNE
 
Evenimentul cuprinde:
Prelegeri
17:30 Cătălin Partenie - Mitul Peşterii
18:15 Erwin Kessler - Caverna originară a artei actuale
19:00 Discuţii (la care vor participa profesori de la facultatea de filozofie, istoria artei, artişti)
19:30 Vernisaj expoziţie Peştera video, artişti: Alexandru Antik & Alexandru Patatics.
Curator: Erwin Kessler
Lucrările video vor mai rămâne expuse până pe 14 aprilie.

Thursday, March 31, 2011

« [ ] The Perpetual Conflict »





Vernisaj duminică, 27 martie 2011, ora 17.00
Expoziţia va fi deschisă în perioada 27 martie – 3 aprilie 2011, în Casa Scarlat-Ghica (din incinta Universitatii Naţionale de Arte din Bucureşti, str. General Budişteanu 19).

Expoziţia reunește lucrări ale studenților Departamentului Foto-Video, realizate sub îndrumarea lui Tudor Bratu
“Proiectele studenților constituie un exercițiu de a intra în dialog cu diferitele forme de imagini care ne înconjoară (de la exemple din istoria artei până la cele oferite de mass-media și programe de tip reality-show). Expoziția poate fi înțeleasă ca o reflectare a (și, concomitent, o reflexie asupra) mizelor actuale ale imaginii – ea poate fi reper, instrument de prezentificare sau completare a discursului, și, în orice caz, obiectul unei dependenţe.” (Sandra Demetrescu, Ioana Mandeal)

Participanţi: Cristina Andrieş, Daiana Anghel, Ioana Burtescu, Alexandra Cioca, Raluca Croitoru, Ileana Faur, Alina Lupu, Octav Mardale, Alina Negoiţă, Andreea Peterfi, Tiberiu Simţion, Flavia Stoian, Christina Țepeş, Alexandra Văcăroiu.

HERMENEUTICA SCULPTURII ABSTRACTE

Explorări culturologice ale creaţiei lui 
Constantin Brâncuşi şi 
Paul Neagu

cinci conferinţe
dr. Matei Stîrcea-Crăciun
Institutul de Antropologie Francisc Rainer
Academia Română

I. Tripticul Rugăciunii

Joi, 24 martie 2011, orele 17.00
UNAgaleria (Str. Budişteanu, nr.10)

GEERT LOVINK - The Aesthetics and Politics of Online Video

Luni 21 martie ora 17:00 conferinta domnului GEERT LOVINK
la UNA Galeria, str. General Budisteanu no.10.

Geert Lovink (nascut 1959, Amsterdam) este Profesor de Interactive Media la Hogeschool van Amsterdam (HvA), Profesor de Teorie Media la European Graduate School, si Conferentiar de New Media la University of Amsterdam (UvA). Detine un master in stiinte politice la  Universitatea din Amsterdam, un doctorat la Universitatea din Melbourne si a fost bursier post-doctoral  la Universitatea din Queensland. Este director fondator al Institute of Network Cultures, care are ca scop explorarea, documentarea si alimentarea potentialului pentru schimbare socio-economica a domeniului noilor media prin evenimente, publicatii si dialog deschis. Ca teoretician, activist si critic internet Lovink a contribuit la conturarea dezvoltarii acestui mediu.

Geert Lovink a fost unul dintre teoreticienii cheie din spatele conceptului de tactical media. Ca activist internet, el descrie tactical media ca “un termen deliberat imprecis, un instrument pentru crearea unor ‘zone de consens temporar’ pe baza unor aliante neasteptate. O alianta temporara de hackeri, artisti, critici, jurnalisti si activisti.“ In esenta, Lovink considera ca aceste noi resurse in care publicul poate deveni participant direct impotriva marilor puteri devin o zona la care pot adera multe tipuri diferite de oameni.

Geert Lovink este si fondatorul unor proiecte precum "nettime", "organised networks", "virtual media" si altele

Evenimentul a fost posibil datorita sustinerii primite de la Ambasada Regatului Tarilor de Jos.

Monday, February 28, 2011

Hand Grenades like Cartier Clips

 

Universitatea Nationala de Arte

va invita marti, 1 martie 2011, ora 10:00
la UNAgaleria, Str. Budisteanu 10, Bucuresti

la conferinta D-lui Anthony Penrose - Director al Fundatiei Lee Miller (http://www.leemiller.co.uk)

Hand Grenades like Cartier Clips

Conferinţă propusă de Prof.univ.dr. Silvan Ionescu

ISTORIA ROMÂNIEI PRIN CONCEPTE


Perspective alternative asupra limbajelor social-politice
Editori coordonatori Victor NEUMANN şi Armin HEINEN, Polirom, 2010, 528 p.

Această carte este rezultatul unei excelente cooperări internaţionale, la care au luat parte cercetători şi profesori de prim rang din domeniile istorie, lingvistică, politologie, filozofie, sociologie, arte. Este vorba de colegi din importante institute de studii şi universităţi din Germania, Franţa, Olanda, Ungaria, SUA şi România. Istoria României prin concepte.Perspective alternative asupra limbajelor social-politice este în primul rînd rodul cooperării româno-germane, dintre  Universitatea de Vest din Timişoara şi Universitatea Rhein-Westfalen din Aachen. Acesta este cadrul în care relaţia profesională cu profesorul Armin Heinen a generat o Şcoală Doctorală Internaţională de Istorie Conceptuală, una susţinută de Fundaţia Volkswagen. De aici a pornit promovarea doctoranzilor în programe naţionale şi internaţionale, schimbul de profesori şi importante conferinţe dedicate studiului şi înţelegerii mai profunde şi raţionale a istoriei, limbii şi politicii României din secolul al XVIII-lea şi pînă astăzi.

În mediul cultural românesc sînt multe concepte controversate, provocînd dispute politice. Studiul lor, aşa cum a fost făcut de autorii acestui volum, examninează atent, critic-raţional, limbajele social-politice româneşti, clarificînd fragmente din istoria României din secolele al XIX-lea şi al XX-lea. Ele arată că fără schimbarea metodologiei de lucru, în absenţa unei comprehensive history, trecutul continuă să servească excesiv ca  material ideologic, cărţile de istorie riscînd să reproducă interpretarea faptelor, evenimentelor şi fenomenelor din trecut, irelevante pentru prezent şi viitor. De exemplu, a vorbi despre revoluţia de la 1848 doar în termenii istoriografiei naţional-naţionaliste a secolului al XIX-lea, a prezenta doar aspectele ei pozitive, fără a explica şi eşecurile ei, iată un bun motiv de a trimite la reflecţie asupra materialului documentar. A vorbi despre acelaşi moment 1848 subliniind doar mediul intelectual de excepţie care a gîndit politica momentului, personalităţile care au pregătit programul revoluţionar sub influenţa culturii franceze (exemplul aceluia de la Bucureşti) şi au construit un guvern revoluţionar provizoriu, fără a dezvălui puţinătatea mediilor urbane româneşti, precaritatea sistemului şcolar (ea a fost observată încă în epocă, între alţii de August Treboniu Laurian inspector şcolar la Iaşi), inexistenţa culturii politice a masei locuitorilor, înseamnă a reununţa la explicarea sensului faptelor şi chiar la obiectivitatea ştiinţifică în favoarea unor mituri ce se dovedesc contraproductive în formarea publicului nostru.

Cartea are o arhitectură proprie, memorabilă prin analize şi încărcatura de idei, imagini şi observaţii provocatoare, puţin obişnuite în istoriografia română. Studiile noastre sînt precise, se bazează pe textele epocilor cercetate şi dezvoltă perspective alternative asupra limbajelor social-politice româneşti. Am reuşit să atragem un număr important de cercetători germani şi români şi, alături de ei, cîte un american, francez, olandez, ungar. Cu toţii au studiat fenomenul românesc din unghiuri noi, stăruind asupra acelor pasaje adesea neglijate din trecut, dar graţie cărora pot fi mai exact descrise şi asumate faptele bune ori minusurile generaţiilor ce au făurit România modernă. Aproape fiecarea autor a încercat să sugereze de ce este necesară resemantizarea noţiunilor ori conceptelor cheie şi cum se poate face aceasta. Ei au dezvăluit sensul conceptelor amintite, aşa cum se prezintă ele în limbajele social-politice româneşti, contextualizîndu-le zonal ori comparîndu-le cu acelea din culturile occidentale.  
 
Contributori: Ruxandra Demetrescu, Edda Binder, Mirela Murgescu, Angella Harre, Klaus Bochmann, Aleasxndre Escudier, Keith Hitchins, Hans Christian Maner, Iacob Mârza, Wim van Meurs, Bogdan Murgescu, Dietmar Mueller, Gheorghe Schwartz, Balázs Trencsenyi, Armin Heinen, Victor Neumann.

Dezbatere: vineri, 21 ianuarie, ora 17, Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, UNAgaleria, Str. Budişteanu nr.10,  Participă: Ruxandra DEMETRESCU, Bogdan MURGESCU şi Victor NEUMANN.

future past present


andreea lupescu / aurélien prévost
UNAgaleria 02 - 10.12.2010

“future past present” is a collection of 200 living images that create a(rt) history based on sight, memory and imagination.
On show at UNAgaleria, G-ral Budisteanu 10, opening hours: Mon-Fri 10:00-16:00
about the authors:
Andreea Lupescu – 23 y. o., student, Faculty of Art History and Theory, National University of Arts (UNArte), Bucharest, Romania
Aurélien Prévost – 34 y. o., engineer, PhD nuclear physics, Paris, France 

Aurélien and I met through a social network in the autumn of 2009 and started a correspondence that makes up for a total of 1306 emails sent from 27th September 2009 to last one received on 30th November 2010. We wrote each other on an almost daily basis and got to know each other so well that if we could’ve changed roles, we would have done it to live the life of the other, effortlessly. 

The idea of “future past present” as a project is in fact a one-line email dating back to 10th January 2010 in which I let Aurélien know how I came up suddenly with this great thought… He replied immediately out of curiosity and what happened next is that we started working on the project in a weird and wild burst of enthusiasm. Our first postcard was sent on 14th January 2010. We imagined it as a spontaneous exchange based on the idea of image and sight in time, meant to be entirely private. We have never taken into account the possibility of the existence of a third person simply because the person wasn’t there and couldn’t see. It was just us, some 1500 km apart, choosing randomly the printed reproductions and the real images that would describe the reality we shared in spite of distance and the one-hour Western to Eastern time difference. We used ink to write and real mail to send these images, constantly submitting them to weather and transport. The post mark, the stamp, the blue priority sticker give an unmistakable proof of time and place. They trace the coordinates of an urban tale in which we seem to be placed somewhere above the city, in a constant flight from one image to another.
What we sent each other was a daily dose of description. Our means to render thoughts visible turned us immediately into absent spectators to one another’s lives. We experimented on the real closeness that can exist between two people whom have never met but are together in a time of their own design and in the completeness of their vision, limitless, imperfect and absolutely free. We are not artists, we are opposites. Aurélien is left-handed – together we have written with the two hands of the same body. 

Each postcard contains a written image that can also be something felt, heard or imagined. It can tell an absolute truth or a perfect lie. Put them together and they make a narration to be read before going to bed but in reality they are a year from someone’s life. Aurélien and I have spent 10 months working on the project (January-October 2010) out of which 100 days of sending postcards (10 days every month). We’ve met twice in real life, in Bucharest where we tried to have a relationship, but we have failed. The project remains a success.
“future past present” can be anything. In theoretical terms, we’ve also created a travelling museum which makes famous paintings available to the public out of their original context through the means of mass reproduction. The printed reproduction is a symbol of the continuous fight in between word, image, dimension and surface. It’s also something that can be bought. Instead of focusing on masterpieces, we focused on the instantaneous being eternal. And we have paid for it. 

A few days after we sent our first postcard, I filled up a form for a fictitious exhibition, trying to escape the close deadline of an exam. Taking the project to school meant to give it a public dimension that includes today not only a third, but a fourth, fifth and many other persons. You participate actively to the life of the image through the means of your own perception. You relate to us through your subjectivity. Our 200 written images are a pretext for you to create more. Aurélien and I have seen and shared the experience. Now we pass it on. It’s your turn to make it neverending.

„dintr-UNA”


Universitatea Naţională de Arte Bucureşti
va invită la expoziţia
„dintr-UNA”
Vernisajul va avea loc marţi, 16 noiembrie 2010, ora 13, la UNAgaleria (str. Budişteanu nr.10)

În deschidere: Rector Universitatea Naţională de Arte, Prof. Univ. Dr. Ruxandra Demetrescu
Curatori: Cătălin Bădărău şi ZuZu Caratanase